Pe langa plopii fara sot    de Mihai Eminescu

Pe langa plopii fãrã sot
Adesea am trecut;
Mã cunosteau vecinii toti-
Tu nu mai cunoscut.
La geamul tau ce stralucea
Privii atât de des;
O lume toata-ntelegea-
Tu nu mai inteles.
De cate ori am asteptat
O soapta de raspuns!
O zi din viata sã-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;
O ora sã fi fost amici,
Sã ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O ora, si sã mor.
Dandu-mi din ochiul tau senin
O raza dinadins,
In calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;
Ai fi trait în veci de veci
Si randuri de vieti,
Cu ale tale brate reci
Inmarmureai maret,
Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zane ce strabat
Din timpurile vechi.
Cãci te iubeam cu ochi pagani
Si plini de suferinti,
Ce mi-i lasara din batrani
Pãrintii din pãrinti.
Azi nici macar îmi pare rãu
Ca trec cu mult mai rar,
Ca cu tristeta capul tau
Se-ntoarce în zadar,
Cãci azi le semeni tuturor
La umbra si la port,
Si te privesc nepasator
C-un rece ochi de mort.
Tu trebuia sã te cuprinzi
De acel farmec sfant,
Si noaptea candela s-aprinzi
Iubirii pe pãmânt.